E iarăși toamnă peste sufletul meu... din când în când se mai reazemă câte un firicel de lumină aurie pe pervazul sufletului aducându-mi aminte că nimic nu durează veșnic.
Visele ce se răsfățau în lumina calda a soarelui se desprind suspinând în ultim dans.
Gândurile-mi triste se cern prin sita deasă a logicului iar la fiecare pas caută răspunsuri.
Deschid ferestrele sufletului...dar vântul aduce aceleași mirosuri stătute de prin ungherele inimilor egoiste...
Uneori am impresia că trăiesc aceeași scena ce se repetă iar și iar... aceeași cortină în nuanțe de gri cade în fiecare toamnă peste sufletu-mi însetat de lumină...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu