De nu-mi erai decât un Prieten, oricât de-apropiat cândva,
Te-aş fi putut uita, Iisuse, – dar Tu-mi eşti Prietenia mea.
De nu-mi erai decât un Cântec, oricât de drag,
Te-ai fi-nvechit, – dar Tu-mi eşti Armonia însăşi, în veci mai nou şi-n veci dorit.
De nu-mi erai decât un Nume, puteam să-l uit, oricum erai,
dar Tu-mi eşti pentru veci, Iisuse, tot scumpul vieţii mele rai.
De nu-mi erai decât un zâmbet, uşor Te-aş fi putut uita,
dar Tu-mi eşti toată fericirea din care-mi scot iubirea mea.
De nu-mi erai decât o rază, vreo noapte Te-ar fi-ntunecat,
dar Tu-mi eşti Soarele Vieţii desăvârşit şi minunat.
Cum să Te uit atunci, Iisuse, orice-ar veni şi-oricine-ar vrea,
când Tu-mi eşti răsuflarea vieţii, fiinţa şi mişcarea mea!
TRAIAN DORZ
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu