Pentru ce te mâhneşti, suflete?

Te-ai simțit vreodată tulburat? Ai simțit că sufletul tău este mâhnit? Te-ai simțit părăsit, fără scăpare și disperat? Credeai că  Dumnezeu te-a părăsit? Simțeai că ai epuizat toate șansele?
Ei bine, nu ești singur! Cu mult timp în urmă David se găsea într-o situație asemănătoare. Strigătul inimii lui, răsună peste veacuri ” Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.”
Chiar și atunci când lacrimile brăzdează sufletul și obrazul nostru este spălat de lacrimile tristeții, Dumnezeu, nu ne părăsește.
Să nu-ți pierzi nădejdea nici  în cea mai neagră noapte a vieții tale, pentru că Domnul nu te va părăsi! El este și rămâne mântuirea ta!

Disperarea

În scurta mea umblare prin această lume la un moment dat m-am întâlnit cu disperarea. M-am victimizat și m-am izolat crezând că astfel pot face față situației... nu a fost așa... cu cât disperarea creștea în inima mea am început să mă gândesc mai mult la mine și mai puțin la Dumnezeu... un zid al nepuținței se înălța între mine și Dumnezeu, încât îmi era imposibil să mai văd o cale de scăpare. Devenisem vulnerabilă... începusem să văd lucrurile dintr-o perspectivă greșită... oamenii mă judecau, pentru că le era mai ușor să arunce cu piatra decât să înțeleagă...
Uitasem pentru o clipă că viața nu este țesută doar din succese ci și din căderi, respingeri, eșecuri... vedeam doar privirile reci îndreptate înspre mine... auzeam doar vorbe de ocară revărsate din inimi reci și nesimțitoare... mă simțeam aruncată într-o lume pe care nu o înțelegeam... într-un întuneric prin care nu mă puteam orienta...pierdusem busola vieţii mele... uitasem căci la Domnul este îndurarea şi la El este belşug de răscumpărare!
Pentru o clipă, m-am simțit abandonată... uitasem că din cea mai adâncă noapte a vieții mele Domnul ascultă  glasul cererilor mele!
Mă concentrasem doar pe inimile nesimțitoare din jurul meu și uitasem pentru o clipă, că Dumnezeu nu păstrează aducerea aminte a nelegiuirilor, pentru că nimeni nu ar putea sta în picioare!
Am crezut pentru o vreme, că sunt părăsită şi am uitat pentru o clipă că Dumnezeul cel Veşnic este un loc de adăpost, şi sub braţele Lui cele veşnice este un loc de scăpare.
Am crezut pentru o vreme glasul celor ce spuneau: „Nu mai este scăpare pentru ea la Dumnezeu!” şi am uitat pentru o clipă că; Tu, Doamne, Tu eşti scutul meu, Tu eşti slava mea şi Tu îmi înalţi capul!
Dar, a venit o zi când Cel care a sădit urechea a auzit plânsul inimii mele, Cel care a întocmit ochiul a văzut prin întunericul din viaţa mea  şi mi-a şoptit duios „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.

Criză?!?

Nu trece o zi fără să aud cuvântul criză... criză... criză. Oamenii plâng, se agită, se distrug vieții, familii, în numele ascestui cuvânt.
A fost o perioadă de bunăstare, oamenii au plecat pe alte meleaguri să-și facă un rost, să adune, să consume, să trăiască cât mai bine. Lucrurile încep să se schimbe dar oamenii refuză să trăiască altfel decât erau obișnuiți.
Să fie această etapă din viața noastră, o noutate? ”Criza” a apărut doar în societatea noastră sau fiecare generatie a trăit ceva asemănător?
Mi-am făcut un obicei din a mă întoarce la Biblie de fiecare dată când am o întrebare.
Vi se pare cunoscut ce spune aici;  ”Deuteronomul 32 ;15 Israel s-a îngrăşat şi a azvârlit din picior; – te-ai îngrăşat, te-ai îngroşat şi te-ai lăţit! – Şi a părăsit pe Dumnezeu, Ziditorul lui, a nesocotit Stânca mântuirii lui”?
Trăim într-o societate de grași... de neadaptați, răzvlătiți, îndărătnici, egoiști și răi.
Vrem să acaparăm cât mai mult, să consumăm cât mai mult, fără să ne gândim cât de mult rău ne facem. ”Criza” dacă întradevăr ar exista, ar face din noi oameni raționali cu preocupări sănătoase. Mintea și inima ar fi conectate cu cerul... am înțelege evenimentele care se desfășoară sub ochii noștri și am rămâne liniștiți și calmi. Am înțelege că suntem aici pentru o vreme, pentru a da frumusețe și strălucire vieții noastre, nu pentru a aduna comori... am înțege exact ce vrea să ne spună psalmistul ” Da, omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge la comori, şi nu ştie cine le va lua.” 
Suntem aici, pe acest pământ să ne îmbogățim față de Dumnezeu, iar ”criza” nu poate să ne răpească aceste comori!
Îți este teamă de cuvântul ”criză”? Citește Biblia și perspectiva ta asupra acestor lucruri se va schimba... sau ești o persoana care spune în dreptul său ” Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parc-aş avea toate comorile. Psalmii 119:14”

Deznădejde

Uneori mă simt mult prea mică în imensitatea acestei lumi... simt că viața mea, nu contează... simt cum glasul meu este strivit sub zgomotele acestei lumi, iar plânsul inimii mele nu este auzit de către nimeni...
Este uimitor cât de vulnerabilă sunt în momentele dificile ale vietii mele! Cât de repede uit binecuvântările și tot ce a făcut Domnul pentru mine!
Citind din cartea Împărați, capitolul 19 mi-a atras atenția titlul, fiind unul în care mă regăsesc de multe ori... ”fuga în pustie”
Cât de ușor cad și eu în descurajare asemeni lui Ilie! Cât de cunoscute îmi sunt cuvintele din versetul 4; „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei.”
Numai că Dumnezeu nu mă vrea în starea aceasta... El, care mă cunoaște, știe că puterea mea de înțelegere este limitată și obosesc des, de aceea îmi lasă timp pentru a-mi odihni gândurile... dar nu mă lasă niciodată să zăbovesc prea mult în pustie...