Ancora sufletului

Alfa și Omega

În Apocalipsa 22:13  găsim o declarație concretă despre Dumnezeu. O prezentare despre putere, existență, despre început și sfârșit.
”Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul”.
Câtă siguranță găsesc în aceste cuvinte!
 Toată viața mea am căutat această siguranță.
Mulțumesc Domnului că mi-a descoperit acest lucru prin Cuvântul Lui.

De ce?

Ne întrebăm zilnic ”de ce se întâmplă anumite lucruri, de ce permite Dumnezeu nenorocirile din viața noastră”...
Mult timp am privit în sus și mă întrebam unde este Dumnezeu când se întâmpla o nenorocire. Cu timpul am înțeles că Dumnezeu nu este responsabil de toate lucrurile rele pe care încercăm să i le punem în cârcă.
Suferințele, pierderile noastre nu sunt întotdeauna o pedeapsa directă de la Dumnezeu.
Spun aceste lucruri pentru că se vorbește tot mai mult despre un cutremur care ar putea lovi țara noastră cu consecințe serioase și pierderi enorme.
În natură există schimbări, cicluri, dezastre naturale, care nu pot fi prevenite pentru că așa este creat Universul, dar se pot reduce riscurile. Așezarea locuințelor în zonele de risc este factorul declanșator al tragediilor și nu Dumnezeu. Câte locuințe cu factor de risc există în țara noastră iar oamenii continuă să locuiască în ele! Câte locuri periculoase există și totuși oameni preferă să-și petreacă vacanțele acolo!
În cazul unei tragedii, oare ce întrebări ar fi potrivite?
Ne place să arătăm înspre Dumnezeu, să-L facem responsabil, pentru a ne scuza indiferența, lenea și neascultarea.

Femeia Cananeancă

Textul din Matei capitolul 15 despre ”Femeia Cananeancă” sunt sigură că îl cunoașteți, ați ascultat predici, dezbateri pe această temă. Pot spune că și eu am ascultat predici, am căutat materiale pentru a înțelege acest text dar nu mă pot declara încă mulțumită. Am multe întrebări iar astăzi am să caut câteva răspunsuri după puterea mea de înțelegere.

Versetul 24; Drept răspuns, El a zis: „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.” pare puțin ironic. De ce a spus Isus că a fost trimis doar pentru oile pierdute ale casei lui Israel?
Isus o ignoră până în momentul în care ucenicii deranjați de insistențele femeii îi spun  „Dă-i drumul, căci strigă după noi.”
Înțeleg de aici, că ucenicii Îl roagă pe Isus să-i vindece fiica pentru ca femeia să plece. Insistența femeii a dat de înțeles ucenicilor că ea nu are să înceteze din a striga după ei, decât în momentul în care cererea ei ar fi rezolvată. Apoi vine răspunsul șocant din partea lui Isus; „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.”
Este greu pentru mine să înțeleg acest text. Isus ignoră strigătele femeii, iar când îi răspunde o face într-un mod neobișnuit, o tratează cu indiferență. Mă așteptam ca această femeie să plece, să caute ajutor în altă parte, dar cum este vorba de o mamă care vrea binele copilului ei, face lucruri surprinzătoare. Nu se simte jignită, nu renunță pentru că este convinsă că numai aici poate găsi rezolvare. Se închină și spune „Doamne, ajută-mi!”
Mă gândeam oare cum a sunat acest „Doamne, ajută-mi!” dintr-o inimă de  mamă? Sfâșietor de dureros!
Mă așteptam la o încurajare, la un moment de milă și compasiune dar răspunsul lui Isus cade ca o jignire.   Drept răspuns, El i-a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei!” 
Ce răspuns dureros! Și totuși această femeie nu se dă bătută, nu se lasă alungată, nu vrea să plece de acolo infrântă, știe că doar la Isus este scăpare pentru fiica ei și răspunde cu încredere și îndrăzneală „dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.”
E ca si cum ar spune; nu-ți cer mult, e doar o firimitură din ceea ce poți să-mi oferi iar Isus a făcut ceea ce această femeia a cerut  „O, femeie, mare este credinţa Ta; facă-ţi-se cum voieşti.” 

Un text greu... plin de emoție... prejudecățile dor, jignesc, iar Isus a vrut să ne învețe o lecție despre bunătate, acceptare.
Ce final frumos! „O, femeie, mare este credinţa Ta; facă-ţi-se cum voieşti.”
Cred că acest pasaj din Biblie, această istorioară ne vorbește despre testul credinței. Isus a vindecat bolnavii în mod diferit, în funcție de nivelul de credință al fiecăruia.
Atunci când mergem la Isus cu cererile noastre trebuie să fim naturali, sinceri, să ne smerim și să credem. Răspunsul este în funcție de problemă, atitudine și curaj.

Deznădejdea

Noi, oamenii suntem deseori, răniţi. Ne pierdem încrederea în oameni dar şi în noi. Disperarea, suspiciunea ne cuprind inima, slăbindu-ne puterile.
Nu putem fugi de aceste lucruri, dar nu avem dreptul să rămânem prea mult în această stare.
Am ales să vorbesc despre boala noastră naţională şi anume "deznădejdea", pentru că şi eu am fost cuprinsă de acest microb iar pentru o clipă am simţit că mă prăbuşesc. M-am simţit singură şi părăsită. Am uitat pentru o clipă că sursa puterii mele nu vine de la mine sau de la oameni, ci de la Tatăl. Am uitat pentru o clipă că Dumnezeul nădejdii poate să mă  umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiu tare în nădejde.
Pentru o clipă, am uitat multe lucruri... dar cel care mă iubeşte, a venit să mă caute, pentru că  El, m-a săpat pe mâinile Lui, şi zidurile mele sunt totdeauna înaintea ochilor Săi! 

Adăpost

Când greul vieții  te doboară, unde cauți adăpost? ai un loc de scăpare unde să te adăpostești, atunci când boala, frica, îngrijorările vieții, te apasă?
Te simți vulnerabil... obosit și părăsit în această lume tulbure și zgomotoasă? Oamenii, nu-ți pot înțelege durerea și zbuciumul inimii tale, pentru că și ei se confruntă cu situații dificile? Învață să-ți pui încrederea în Domnul!
În Psalmii 46;1 găsim...”Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.”
Dumnezeu este adăpostul... când?... în vreme de necaz...
Motivul pentru care îmi place Biblia, este că mereu găsim un remediu. Oricare ar fi problema, există mereu un remediu.

Potolirea furtunii

Am găsit acest titlu citind în cartea Marcu 4 de la versetul 35-41.
Cu siguranță este un text cunoscut pentru cei familiarizați cu citirea Bibliei, dar ce mi-a atras în mod deosebit atenția a fost versetul 40; Apoi le-a zis: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?”
Întrebarea ”pentru ce sunteți așa fricoși?” are un ecou puternic pentru mine. Multă vreme și eu m-am complăcut în această stare de frică. Îmi era frică pentru multe lucruri din viața mea.

Frica este o reacție normală, dar până la un anumit punct. Vedem din textul citat, căci atunci când suntem plini de frică riscăm să ne pierdem credința.

Viața mea se aseamănă cu o călătorie pe mare. Furtuni mari au bătut în corabia vieții mele, încât uneori aveam impresia  că barca vieții mele e pe cale să se umple cu apă din toate părțile iar Dumnezeu este mult prea departe de cârma vieții mele. În astfel de momente valurile neîncrederii puneau stăpânire peste mine și sufletul meu se umplea de frică.
Când valuri furioase lovesc în corabia vieții noastre să nu permitem fricii să pună stăpânire peste sufletul nostru. Să privim cu încredere înspre malul ce pare îndepărtat acum, să păstrăm încrederea căci Domnul este la cârma vieții noastre. Să ne păstrăm credința căci busola vieții noastre este în Mâna Lui  chiar și atunci când valurile se năpustesc cu furie și suntem amenințați de vuietul lor. Să rămânem calmi pentru că știm căci vom ajunge în siguranță pe malul celălalt.