Grădina deznădejdii

Călător pribeag pe drumul înspre Cer, trec adeseori prin grădina deznădejdii. Cu trupul vlăguit de osteneală mă așez la umbra unui copac, dar păsări de pradă își fac cuib printre ramuri iar pentru mine nu este loc de odihnă.
Când vreau să-mi liniștesc foamea sufletului meu, mi se umple gura de gustul amărui al fructelor găsite în pomii nealtoiți din grădina durerii.

Sentimente amestecate se frământă în inima mea, iar lacrimile ce izvorăsc din ochii mei nu mă lasă să văd ce puțini sunt pașii de parcurs până la porțile fericirii... până la întâlnirea cu Tine...