Lauda

Ne lăudăm cu multe lucruri și încercăm zilnic să impresionăm cât mai mult posibil.
Nu am să vorbesc despre Twitter, Facebook, sau altceva de genul acesta pentru că nu am încă cont pe astfel de rețele sociale.
Am să vorbesc despre blog. Aici mă încadrez și după cum se vede am apelat și eu la tot felul de statistici, indicatori, topuri... așa că nu este cazul să fac pe sfioasa.
Dar nici motiv de laudă nu vreau să fie. Nu am mulți cititori de blog dar pot spune cu siguranță căci mă rog ca Dumnezeu să vorbească celor ce citesc iar dacă este cazul să intervină în viața lor. Nu doresc ca blogul meu să fie motiv de laudă sau un simplu blog, mă rog pentru cititorii mei și pentru binecuvântare în viața lor.
Cine ajunge pe blogul meu fie că mă cunoaște sau nu, vreau să-L găsească aici pe Domnul.
Sunt extrem de prețioși cei care vorbesc cu mine în privat și îmi spun cum Dumnezeu le-a vorbit. Apreciez și sunt recunoscătoare pentru câteva persoane de suflet cu care am stabilit un program de post și rugăciune, pe care-l respectăm.
 Vreau să am o influență bună asupra celor care îmi cunosc expresiile feței, intonația vocii, felul în care mă îmbrac sau mă comport în lumea reală.
Nu-mi doresc mii de persoane doar să mă laud, dacă nu am reușit să aduc pe cineva la Dumnezeu totul e zadarnic.
În plan spiritual nu contează câți mă urmăresc pe blog, contează câți au dorit să-L cunoască pe Mântuitorul meu.
Dacă nu pot influența viața cuiva nu contează ce scor are blogul meu.
Blogul nu este un motiv de laudă ci unul de recunoștință pentru Dumnezeu și nu vreau să uit niciodată ; Ci „oricine se laudă să se laude în Domnul.”

2 comentarii :