Nu te lăsa biruit de rău

Unul dintre cele mai incredibile versete se află în ”Romani 12:21 Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin bine. ”
Este posibil așa ceva? Este o reacție normală să răspundem cu bunătate unui om care ne provoacă suferință? Când cineva ne jignește să-l binecuvântăm?

Să biruim răul prin bine, este o competență creștină la care trebuie să lucrăm permanent.

Nu este ușor dar cu putere și ajutorul Domnului reușim să ne schimbăm atitudinea și să... biruim.
Dumnezeu ne-a capacitat cu o gamă mare de reacții iar cum gestionăm aceste reacții este alegerea fiecăruia.
Decizia de a ne opune răului sau binelui ne aparține.
Pentru a birui răul este nevoie de vindecare emoțională, cunoașterea limitelor personale, rugăciune pentru a răspunde în dragoste celor ce ne rănesc.

Gândul zilei

Caută-L pe Dumnezeu și numai Lui spune-i despre poverile tale pentru că El este Cel care poate înțelege ce simți, cât de apăsat ești și numai El îți poate da vindecarea inimii tale.
Caută să rămâi în prezența Lui, pentru că El este un tată iubitor ce poate trimite binecuvântări, putere, și nu te părăsește când încercările vieții lovesc din toate părțile.
Nu te mai gândi la cei care te-au rănit, nu-ți mai pune întrebări de ce ți se întâmplă astfel de lucruri, mută-ți gândurile înspre Dumnezeu care poate restaura viața ta.

Prietenia Domnului

În Sfânta Scriptură găsim învățătură în ce privește fiecare aspect al vieții noastre.
Am să încep cu prietenia pentru că este unul dintre subiectele preferate.

Psalmii 25:14

 Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El, şi legământul făcut cu El le dă învăţătură. 

Încep cu aceste text despre prietenie pentru că de aici începe totul și anume de la prietenia cu Dumnezeu. Nu poți deveni un bun prieten dacă nu ești mai întâi prieten cu Dumnezeu.
Prietenia cu Dumnezeu începe în momentul în care ne trezim la viață și conștientizăm că în agitația, confuzia din viața noastră este nevoie de liniște și un prieten de nădejde.
Prietenia cu Dumnezeu începe în momentul în care mintea noastră este reînnoită și realizăm că Dumnezeu nu este un ”bătrân care ne pedepsește” sau ne dorește răul. Dumnezeu urăște păcatul din viața noastră dar pe noi ne iubește și dorește să avem o relație de prietenie și încredere.
Pentru a menține această prietenie cu Dumnezeu, trebuie să ne rugăm, să vorbim cu El despre toate problemele noastre, să cerem călăuzire, înțelepciune să recunoaștem momentul oportun pentru a lua decizii sau a face lucruri care contează pentru viața noastră.
Prietenia cu Dumnezeu are loc în liniște, in mintea și inima noastră. Teoretic, oricine îți poate spune că trebuie să fi prieten cu Dumnezeu, trebuie și e spre folosul tău să ai încredere în El, dar practic prea puțini sunt cei care pot să-ți spună și cum să faci toate astea.

Am avut nevoie de timp îndelungat să dezvolt o prietenie cu Dumnezeu... am trecut prin etape dureroase, prin revoltă, întrebări și multe... tăceri. Privind în urmă îmi dau seama că Dumnezeu pregătea drumul înspre inima mea. Astăzi pot spune cu seninătate că prietenia mea cu Dumnezeu este... o completare perfectă de care ființa mea avea nevoie pentru ca mintea, inima și viața mea să poată fi ”ascunse în El”.
Când vorbesc despre trecut nu mă raportez ca și cum ar fi fost o tragedie, un eșec, ci vorbesc despre lecții pe care le-am învățat pentru a fi o persoană înțeleaptă. Fără prietenia Domnului astăzi eram o ruină. Mulțumesc Domnului pentru că mi-a vindecat viața, m-a învățat lecții prețioase, m-a șlefuit și m-a păstrat în inima Lui.

Betesda

Astăzi am să notez câteva gânduri foarte personale. M-am gândit dacă ar fi bine să notez sau să păstrez doar pentru mine. Atunci când ne deschidem sufletul și spunem despre tristețile și durerile noastre devenim vulnerabili. Oamenilor nu le place să asculte, să citească despre zbuciumul inimilor indurerate, pentru că nu mai pot simți, nu mai știu alina, sau spune o vorbă de încurajare. Este mai simplu să stai departe de astfel de situații pentru că nu trebuie să arăți compasiune sau să te gândești că vine o zi în care tu ai putea să te afli în situația respectivă.
Deși compasiunea ar trebui să fie marcă înregistrată pentru creștini, nu mă aștept la compasiune. Prea multe inimi împietrite și priviri acuzatoare!
 Am învățat să-mi gestionez durerile, suferințele din viața mea. De câte ori trec printr-o astfel de situație îmi amintesc textul din cartea Ioan capitolul 5 și nu mai caut ajutor la oameni.
În Ierusalim, lângă poarta oilor, este o scăldătoare, numită în evreieşte Betesda, care are cinci pridvoare. Încerc să-mi imaginez cum arătau cele cinci pridvoare deși textul spune; ”În pridvoarele acestea zăceau o mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi”... încerc să-mi imaginez plânsul inimilor și câte pridvoare există astăzi pe care refuzăm să le vedem sau să știm de ele! Câți oameni sunt abandonați la scăldătoare și câți mai speră într-o minune? Câți din cei care așteaptă au rămas... singuri?
Oameni ne părăsesc, ne uită... dar există cineva care aude strigătul inimii noastre și nu rămâne indiferent! Am învățat că trebuie să rămân lângă scăldătoare, chiar dacă asta ar însemna ani grei de așteptare...

Disperarea

În scurta mea umblare prin această lume la un moment dat m-am întâlnit cu disperarea. M-am victimizat și m-am izolat crezând că astfel pot face față situației... nu a fost așa... cu cât disperarea creștea în inima mea am început să mă gândesc mai mult la mine și mai puțin la Dumnezeu... un zid al nepuținței se înălța între mine și Dumnezeu, încât îmi era imposibil să mai văd o cale de scăpare. Devenisem vulnerabilă... începusem să văd lucrurile dintr-o perspectivă greșită... oamenii mă judecau, pentru că le era mai ușor să arunce cu piatra decât să înțeleagă...
Uitasem pentru o clipă că viața nu este țesută doar din succese ci și din căderi, respingeri, eșecuri... vedeam doar privirile reci îndreptate înspre mine... auzeam doar vorbe de ocară revărsate din inimi reci și nesimțitoare... mă simțeam aruncată într-o lume pe care nu o înțelegeam... într-un întuneric prin care nu mă puteam orienta...pierdusem busola vieţii mele... uitasem căci la Domnul este îndurarea şi la El este belşug de răscumpărare!
Pentru o clipă, m-am simțit abandonată... uitasem că din cea mai adâncă noapte a vieții mele Domnul ascultă  glasul cererilor mele!
Mă concentrasem doar pe inimile nesimțitoare din jurul meu și uitasem pentru o clipă, că Dumnezeu nu păstrează aducerea aminte a nelegiuirilor, pentru că nimeni nu ar putea sta în picioare!
Am crezut pentru o vreme, că sunt părăsită şi am uitat pentru o clipă că Dumnezeul cel Veşnic este un loc de adăpost, şi sub braţele Lui cele veşnice este un loc de scăpare.
Am crezut pentru o vreme glasul celor ce spuneau: „Nu mai este scăpare pentru ea la Dumnezeu!” şi am uitat pentru o clipă că; Tu, Doamne, Tu eşti scutul meu, Tu eşti slava mea şi Tu îmi înalţi capul!
Dar, a venit o zi când Cel care a sădit urechea a auzit plânsul inimii mele, Cel care a întocmit ochiul a văzut prin întunericul din viaţa mea  şi mi-a şoptit duios „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.

Iov

Astăzi vreau să vorbesc puțin despre Iov. Știu că era un om bun, curat la suflet, bogat, avea mulți copii dar și prieteni.
La un moment dat, pierde totul. Îl găsesc pe Iov, atât de rănit de viață, de evenimente, frații lui s-au ”evaporat” (Fraţii mei s-au arătat înşelători ca un pârâu, ca albia pâraielor care trec.) încât mă aștept ca el să fie supărat pe viață, pe lume, pe Dumnezeu...
Povestea lui Iov, de aici încolo este plină de dramatism dar și un model de credință. Iov, păstrează vie credința într-un Dumnezeu care poate restaura, vindeca. Cum este posibil așa ceva?
Când privesc în jurul meu, văd oameni supărați pe Dumnezeu pentru lucruri lipsite de importanță și mă gândesc la suferința lui Iov ”Oh! de ar fi cu putinţă să mi se cântărească durerea şi să mi se pună toate nenorocirile în cumpănă,ar fi mai grele decât nisipul mării.” Asta, da, suferință!
Rămas sărac, bolnav, cu prieteni care nu-l iau în serios, cu o nevastă pe care nu se poate baza, Iov rostește următoarele cuvinte ” Iov 19:25 Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ. ” Asta, da, credință!
Iov, este un model de om al credinței, de demnitate, claritate în gândire prin răspunsurile pe care le dă.
Prietenii lui, sunt oameni superficiali care încearcă să caute sursa suferinței în loc să se roage pentru prietenul lor. Atât de mult au vorbit încât au aprins mânia lui Dumnezeu împotriva lor și totuși Iov, a rămas ferm în credința lui, iar pentru acest lucru Domnul i-a dat înapoi îndoit decât tot ce avusese.
De câte ori citesc cartea Iov, rămân impresionată de credința lui Iov, de bunătatea și credincioșia lui Dumnezeu!

Deznădejdea

Noi, oamenii suntem deseori, răniţi. Ne pierdem încrederea în oameni dar şi în noi. Disperarea, suspiciunea ne cuprind inima, slăbindu-ne puterile.
Nu putem fugi de aceste lucruri, dar nu avem dreptul să rămânem prea mult în această stare.
Am ales să vorbesc despre boala noastră naţională şi anume "deznădejdea", pentru că şi eu am fost cuprinsă de acest microb iar pentru o clipă am simţit că mă prăbuşesc. M-am simţit singură şi părăsită. Am uitat pentru o clipă că sursa puterii mele nu vine de la mine sau de la oameni, ci de la Tatăl. Am uitat pentru o clipă că Dumnezeul nădejdii poate să mă  umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiu tare în nădejde.
Pentru o clipă, am uitat multe lucruri... dar cel care mă iubeşte, a venit să mă caute, pentru că  El, m-a săpat pe mâinile Lui, şi zidurile mele sunt totdeauna înaintea ochilor Săi! 

Deschide-mi ochii

Citind versetul din ”2 Imparati 6:17 Elisei s-a rugat şi a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă.” Şi Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai şi de care de foc împrejurul lui Elisei.” mi-am dat seama că am ajuns într-un moment critic din viața mea în care am nevoie ca Dumnezeu să-mi deschidă ochii, să văd.
Am nevoie de o măsură mai mare de credință pentru a vedea cum Dumnezeu lucrează în viața mea și a familiei mele.
Dumnezeu nu ne-a părăsit niciodată, doar că  nu pot vedea acum cum Domnul pregătește calea de scăpare.
Doamne, deschide-mi ochii să văd!

Răni...

Durere, răni, neiertare există în viața fiecăruia dintre noi.
Dacă pentru o rană fizică putem apela la medici să o trateze, pentru rănile sufletești nu există decât un singur medic; Isus Hristos.
Dacă după o rană fizică rămâne o cicatrice ce o putem ascunde, o putem masca,  după o rană sufletească, durerea rămâne mereu la vedere.

Port urma rănilor fizice, făcute de mine sau alții. Pentru că am cerut ajutor rănile fizice au fost pansate, curățate, îngrijite. Rănile sufletești nu s-au putut vindeca mult timp, pentru că nu am avut curajul să cer ajutor. Îmi purtam durerea în suflet, în loc să cer ajutorul Medicului Suprem. Aceste răni nu s-au putut cicatriza pentru că nu le-am adus înaintea Mântuitorului meu.
Dacă te afli și tu într-o astfel de situație, amintește-ți că Isus a venit în lumea noastră să lege rănile noastre, să vindece inimile zdrobite...

Odihnă

În ultima vreme m-am simțit ca un ulcior gol, un ulcior din care toți beau apă, dar uită mereu să-l ducă la izvor.
Ultima perioadă de timp a fost copleșitoare pentru mine. Atât de multe evenimente solicitante m-au consumat încât la un moment m-am prăbușit. Dar Cel ce veghează asupra sufletului meu, a fost acolo când eu mă prăbușeam iar Brațul Lui puternic m-a sprijinit.
Când m-a privit în ochi am văzut cum purta durerea mea în ochii Lui. Atunci am înțeles că niciodată nu mă părăsise iar viața mea a fost și este în Mâna Lui, durerea mea a fost și este în inima Lui.

Merită... să te răzbuni?

Există momente în viața noastră când ne simțim nedreptățiți, jigniți, răniți. Ce ar trebui să facem?

Să ne răzbunăm sau să iertăm?

Nu am fost scutită de jigniri, lovituri din partea celorlalți oameni, dar cel mai rău a durut când persoane dragi mie au recurs la aceste mijloace. Pare ciudat, dar răzbunarea nu a făcut și nici nu face parte din viața mea. Nu știu cât de corect am procedat dar am preferat să plec fără să mă uit înapoi din locuri unde mă simțeam rănită, din viața unor oameni care mă tratau rău, dar gândul răzbunării nu a încolțit niciodată în mintea mea deși cei ce mă jigniseră așteptau să le răspund cu ură sau răzbunare.

Procedând astfel nu am fost scutită de neplăceri, deoarece oamenii răi, egoiști și dușmănoși nu renunță ușor la obiceiurile lor și am fost ”pedepsită”, jignită chiar și după plecarea mea din viața lor.

Deși am adunat  răni care se vindecă în ani, dezamăgire, nu am fost tentată niciodată să mă răzbun iar acest lucru mi-a adus beneficii.

Dumnezeu a lucrat în viața mea într-un mod deosebit, vindecându-mă, alinându-mă. A adus liniște și pace în viața mea, a adus oameni care mă prețuiesc cu adevărat.

Uneori, mă gândesc; dacă alegeam să mă răzbun, cum era viața mea? Mai aducea Dumnezeu vindecare și bucurie? Cu siguranță că;NU!

În opinia generală, oamenii care aleg să nu se răzbune par slabi, dar eu știu căci în ochii lui Dumnezeu sunt deosebiți iar la vremea potrivită nu întârzie binecuvântarea.