Iertarea

Iertarea

 Dar, dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.(Matei 6:15)

Iertarea

Iertarea înseamnă să descui o ușă eliberând pe cel ce ți-a greșit. 

Vei realiza că și tu erai prizonier.

 Max Lucado

Nu te lăsa biruit de rău

Unul dintre cele mai incredibile versete se află în ”Romani 12:21 Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin bine. ”
Este posibil așa ceva? Este o reacție normală să răspundem cu bunătate unui om care ne provoacă suferință? Când cineva ne jignește să-l binecuvântăm?

Să biruim răul prin bine, este o competență creștină la care trebuie să lucrăm permanent.

Nu este ușor dar cu putere și ajutorul Domnului reușim să ne schimbăm atitudinea și să... biruim.
Dumnezeu ne-a capacitat cu o gamă mare de reacții iar cum gestionăm aceste reacții este alegerea fiecăruia.
Decizia de a ne opune răului sau binelui ne aparține.
Pentru a birui răul este nevoie de vindecare emoțională, cunoașterea limitelor personale, rugăciune pentru a răspunde în dragoste celor ce ne rănesc.

Răscumpărați

După ce am primit iertarea de păcate duhul nostru este răscumpărat iar în viața noastră începe procesul de restaurare.
O înnoire are loc în viața noastră atunci când alegem să-l urmăm pe Isus. Nu mai există lucruri pe care să nu le putem face. Atunci când vine vorba despre victorie asupra păcatului noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.

Ghetsimani

De câte ori îmi amintesc de Ghetsimani simt o mare încărcătură emoțională pentru că este locul unde Isus s-a dus să se roage știind că nu mai este mult și trebuie să moară.
 Cu cât pășea mai aproape de acest loc a început ”să Se întristeze şi să Se mâhnească foarte tare.”
Cuvintele din Matei 26:38 Isus le-a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte...” cuprind o întreagă dramă...
”Întristare de moarte” cuvinte ce dor și răscolesc inima. Când înclini să crezi că păcatul tău nu a contat sau nu contează citește aceste cuvinte.
Scrie aceste cuvinte pe tăblița inimii tale, uita-te la păcatul ce a fost șters și trăiește bucuria iertării.

Iartă-mă!

Te caut Părinte, printre mii și mii de cuvinte nerostite. Iartă-mă că m-am risipit printre vorbe fără sens. Iartă-mă că am căutat folosul meu și nu am plecat urechea la plânsul celui în suferință. Iartă-mă că m-am depărtat tot mai mult de calea pe care Tu ai croit-o pentru pașii mei. Iartă-mă că Te căutam în locuri și printre cuvinte în care Tu, nu te aflai niciodată. Iartă-mă pentru că Tu-mi cunoști inima și viața. Iartă-mă pentru că bunătatea Ta este fără margini, iar numai în brațele Tale cele veșnice găsesc scăpare.
Suflă peste mine un duh de viață ca să mă înviorez iarăși. Dă-mi apă și pâine, asemeni lui Ilie, ca să-mi întăresc puterea și să te pot sluji.
Întărește-mi pașii pe căile plăcute Ție, dă-mi înțelepciune și pricepere ca să păzesc Legea Ta din toată inima mea!

Atât de diferiți!

Suntem atât de diferiți și totuși dragostea ne leagă sufletele împreună cu fire de dragoste.
Venim din medii diferite și totuși dragostea ne învăluie inimile.
Atât de diferiți și totuși găsim cu ușurință cheia potrivită pentru a deschide inima celui care ne iubește!

 Când lângă tine este o persoană înțelegătoare, credincioasă, căreia îi pasă de tine, te susține, te respectă și  prețuiește, nu lăsa neînțelegeri minore, să te despartă de ea. Greu vei mai găsi pe cineva la fel.

  Recunoaște când ai greșit, cere-ți iertare, nu lăsa mândria, egoismul să te despartă de persoana care te iubește.

Femeia păcătoasă

Astăzi am citit capitolul 7 din cartea Luca. Ultima parte mi-a atras atenția pentru că se referă la o femeie, dar nu orice fel de femeie, ci una catalogată drept păcătoasă.
Trebuie să fac o precizare pentru cei care nu mă cunosc și ajung cumva  să citească aceste rânduri.
Când citesc, urmăresc un film, discut cu persoane reale din viața de zi cu zi, vreau să știu despre ce este vorba și astfel încerc sa înțeleg despre ce și cine vorbim, iar fiecare personaj este important, vreau să știu ce rol are. Îmi iau timp să mă obișnuiesc cu personajele.
Astfel, după ce am citit versetele de la 36-50, mi-am făcut o idee despre ce este vorba, ce personaje sunt, am încercat să văd modul de gândire din ceea ce fac și spun iar astfel am ajuns la o concluzie interesanta și m-am decis să scriu câteva rânduri.
În zilele noastre titlul ”Femeia păcătoasă” ar atrage toate ziarele de scandal, pentru că asta se vinde. Însă observând purtarea celor care erau prezenți acolo, nu mi se pare mult diferit de ce se întâmplă astăzi. Bârfa, este la ea acasă ”dacă ar şti cine şi ce fel de femeie este”... Mereu, ne considerăm mai buni decât alții, mai ”sfinți”, noi facem lucrurile mai bine, mai corect decât alții, merităm să fim apreciați, aplaudați la scenă deschisă.
Când te afli în prezența altora sau chiar la biserică, cum îi privești pe ceilalți? ce părere ai despre ei?  Vezi doar trecutul nu și faptul că plâng la picioarele lui Isus? Asculți ce spun alții sau observi și un vas de alabastru cu mir mirositor?
Această istorioară, îmi spune mie, că nu trebuie să fiu judecătorul nimănui, pentru că nu știu lacrimile sau regretele oamenilor, iar atunci când vin să mă întâlnesc cu Isus, să fiu în prezența Lui, trebuie să privesc doar în viața mea, iar cel mai important lucru să nu uit să am cu mine un vas de alabastru cu mir mirositor.

Doamne, ce este omul?

Asemeni psalmistului spun și eu ” Doamne, ce este omul ca să iei cunoştinţă de el, fiul omului ca să iei seama la el?”
Ce sunt eu, să te înduri de mine? Cum poți să mă iubești când vezi cât de nestatornică sunt?  
Cum poți fi plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, când vezi cât de ușor îmi alunecă pașii? Cum poți să-Ți reînnoiești în fiecare dimineață bunătățile pentru mine, când eu le risipesc?

Cum să-ți mulțumesc pentru iubirea Ta? 
Când îmi pierd speranța, în bunătatea Ta, îmi ieși înainte! Tu eşti un turn de scăpare pentru mine, un loc de adăpost în ziua necazului meu! 

Omul fără Dumnezeu, nu este nimic... Dar Tu, Doamne, fără om tot Dumnezeu, rămâi! 

Pârâşul fraţilor noştri

Nu-mi plac subiectele în care trebuie să arăt cu degetul, să acuz sau să vorbesc de rău pe cineva. Evenimentele ultimelor zile m-au făcut să mă gândesc serios dacă există sau nu ”pârâşul fraţilor noştri” printre creștini.
De ce ne grăbim să aruncăm cu piatra într-un credincios atunci când a căzut într-o greșeală? De ce începem să bârfim, să spunem repede și altora? Oare toate astea cum se numesc?
Oare versetul din Apocalipsa 12:10 care spune ”Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noaptea îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. ” nu ne pune puțin pe gânduri?
Atunci când bârfim sau ne grăbim să spunem și altora despre alt frate de al nostru nu devenim și noi ”pârâşul fraţilor noştri”?
Uneori, am impresia că în biserică ne pregătim serios, exersăm tot mai des cum să sărim la frații noștri în cazul în care eșuează public. Ne perfecționăm metodele pe zi ce trece. Devenim tot mai buni în a deveni ”pârâşul fraţilor noştri”.
Lumea din afara bisericii, învață cum să acorde încă o șansă celor ce greșesc, pe când creștinii care au greșit, devin ”paria”. Vrem să scăpăm repede de ei, să plece dintre noi, pentru că noi nu suntem așa. Noi suntem perfecți. Noi, nu am cădea niciodată într-o astfel de greșeală, sau dacă se întâmplă avem grijă să nu se știe despre ea. Noi, suntem perfecți pentru că știm să ascundem păcatul din viața noastră foarte bine.
Nu sunt de acord cu astfel de metode, pentru că se dezvoltă o cultură a fricii în cadrul bisericii și astfel se ascund păcate grave, oamenii trăiesc cu teama de a nu fi descoperiți. Riscul de a mărturisi este prea mare și astfel mulți creștini trăiesc o viață chinuită, o viață de minciună.
Nimeni nu este fără păcat. Toți greșim în fiecare clipă a vieții noastre și nu suntem autorizați să ridicăm piatra, pentru că așa cum știm din Romani,5 ” Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.” toți oamenii au primit șansa iertării.
Cine sunt eu, când acuz și bârfesc pe fratele meu?

Dacă tocmai te grăbeai să sărbătorești căderea unui frate sau a unei surori  în Hristos, citește ”  Matei 12:20 Nu va frânge o trestie ruptă şi nici nu va stinge un fitil care fumegă, până va face să biruie judecata. ”

Despre sărbătoarea Paștelui

Pentru că se apropie cea mai importantă sărbătoare a creștinilor și anume sărbătoarea Paștelui, m-am gândit să notez câteva gânduri despre acest eveniment.
Cuvântul ”Paște” derivă din cuvântul Pascha (pesah) care la evrei însemna ”a trece”.
În cartea Exod, găsim instrucțiuni despre când, cum trebuia sărbătorit Paștele. Această sărbătoare le amintea evreilor cum Dumnezeu i-a salvat din robie, cum a făcut minuni pe tot parcursul călătoriei lor.
Termenul ebraic (întrebuințat de obicei la plural) ”Paști” a fost preluat de către creștini deși sunt sărbători diferite. Evreii sărbătoreau eliberarea de sub robia egipteană, iar creștinii sărbătoresc eliberarea de sub robia păcatului.
Paștele evreiești aveau și au o dată exactă când trebuie sărbătorite și anume 14 Nisan, pe când Paștele creștin se sărbătorește obligatoriu într-o zi de duminică.
Am dorit să aduc în atenție această sărbătoare sau mai corect spus aceste sărbători pentru că familia mea le sărbătorește pe amândouă.
Îmi place sărbătoarea Paștelui evreiesc pentru că durează mai multe zile, iar sărbătoarea începe la asfințitul soarelui și durează până în următoarea zi cand soarele asfințește, nu se sfârșește la miezul nopții cum suntem obișnuiți cu alte sărbători.

Am să notez câteva lucruri care îmi plac la aceste sărbători și anume; au loc primăvara când natura reînvie iar mesajul speranței, al reînnoirii poate fi perceput mult mai clar de către fiecare dintre noi.
Ne amintesc cum Dumnezeu a intervenit în istoria omenirii pentru ca oamenii să fie salvați și eliberați.
 Pentru evrei, Paștele reprezintă noaptea când îngerul Domnului a trecut prin țara Egiptul iar semnul sângelui a fost semn de viață și mântuire pentru ei.
Pentru creștini, misterul pascal cuprinde moartea și învierea lui Hristos care a fost jertfit pentru mântuirea întregii omeniri.
 Paștele înseamnă o schimbare a stilului de viață,  la evrei nu se consumă nimic dospit pe perioada sărbătorii, (eliminarea drojdiei) iar la creștini schimbarea stilului de viață înseamnă renunțarea la păcat.
Curățarea caselor este o indeletnicire importantă pentru că ne amintește că este nevoie și de o curățire a inimilor.

Ce nu-mi place la sărbătoarea creștină a Paștelui... sunt; ouăle colorate, iepurașul, mâncarea și băutura în exces, manelele...

Credinţa care vindecă

Textul din Matei capitolul 15;21-28 ne vorbeşte despre o femeie cu o credinţă puternică. Nu ştiu numele acestei femei, ştiu doar că nu aparţinea poporului Israel şi totuşi a avut curajul să vină la Isus, să-i ceară ajutor pentru fiica ei.
Avem în acest text o femeie disperată pentru fiica ei şi Isus, care vindecă orice boală.
 Versetul 23 " El nu i-a răspuns niciun cuvânt." este un verset descurajant pentru cineva care imploră mila.
Este o tăcere care doare. Îmi amintesc situaţii din viaţa mea când am plâns şi m-am rugat şi nu am primit răspuns. Cât de dureros a fost!
Citind mai departe, vedem că ucenicii se simt deranjaţi de strigătul de ajutor. Nu mă aşteptam la aşa ceva! Cum pot ucenicii să se simtă deranjaţi de cineva care-l caută pe Isus? Ei, ar fi trebuit să fie primii care să stăruie pe lângă Isus să o asculte, să dorească ca fiica acelei femei să fie vindecată, nu să se gândească la imaginea lor "Şi ucenicii Lui s-au apropiat şi L-au rugat stăruitor: „Dă-i drumul, căci strigă după noi.”
 Dar privind în viaţa mea, îmi amintesc oameni care ar fi trebuit să aibă milă, compasiune pentru mine şi nu au avut. Semănau foarte mult cu ucenicii din acest text... erau imaturi din punct de vedere spiritual.
Cred că acest text are multe elemente din care putem învăţa cum să trăim o viaţă de credinţă adevărată. Iar dacă vrem să fim ucenici adevăraţi nu trebuie să îndepărtăm pe nimeni de Isus. Nu avem dreptul să ne simţim deranjaţi de durerea nimănui. Câte răni, inimi vindecate am vedea în jurul nostru dacă am avea o inimă plină de compasiune pentru toţi oamenii! Dacă am deveni mai buni, mai miloşi, am avea timp să ascultăm, să legăm răni, să vindecăm inimi zdrobite, Isus nu ar fi pentru mulţi o evadare din realitatea care doare ci ar deveni ce ar trebui să fie; calea de scăpare.
Mă opresc aici, pentru că finalul îl cunoaştem cu toţii... se vorbeşte mult despre credinţa acestei femei, cum fiica ei a fost vindecată pe baza credinţei ei.
Lecţia cea mai importantă din acest text, cred că este despre noi... despre cei care spunem că suntem ucenicii lui Isus şi ne permitem să selectăm oameni şi credem că ştim cine ar trebui să fie mântuit.
Dacă ai fost dat la o parte sau respins de către cineva care-şi spune ucenic a lui Isus, nu dispera... continuă să te rogi, să stărui, pentru că Isus nu te respinge indiferent de ce spun sau cred oamenii despre tine. Singurul lucru care contează în faţa lui Isus este credinţa ta, inima ta.

Iertare

Psalmii 32;1 Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit!

Dacă credința noastră în Isus se bazează pe dragoste sinceră, atunci iertarea nu ar trebui să fie o problemă.
În cazul în care mai păstrezi resentimente, neiertare în inima ta, adu-ți aminte cum te-a iertat pe tine, Dumnezeu.
Adu-ți aminte cum Isus a venit în lumea noastră să te ierte pe tine și pe mine.
Adu-ți aminte cum Isus a spălat picioarele ucenicilor!
Vrei iertare din partea lui Dumnezeu? Dacă răspunsul este afirmativ, atunci a sosit timpul să înveți cum să ierți.

Înștiințarea lui Petru

Citind Luca capitolul 22, am dat de un titlu care m-a determinat să mă opresc și să mă gândesc la următorul lucru; de ce Isus folosește numele original a lui Petru și anume; Luca 22;31 Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. ”
De ce Isus folosește numele lui original ”Simon”, când de fapt știm căci el se numea Petru. Ioan 1;42 Şi l-a adus la Isus. Isus l-a privit şi i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa” (care tălmăcit înseamnă Petru).
Oare Isus încearcă să-i sugereze căci încă nu-și justifică numele? Greu de crezut, dacă ne luăm după răspunsul lui Petru, care spune căci este gata să moară pentru Isus.
Și totuși Simon, este vulnerabil. Din ucenicul curajos și devotat devine un laș fricos pentru câteva momente. Momente ce nu le va uita niciodată.
Ce a dus la această greșeală a lui Petru?
În primul rând, siguranța căci el este de neatins. Mândria căci el este puternic și nu ar putea deveni niciodată o țintă ușoara în lupta cu Satan. Nu a luat în serios pericolul la care ar putea fi expus.

Altă greșeală a lui Simon, a fost aceea căci nu a luat în serios avertismentul lui Isus și anume; Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.” Se găsea într-un moment critic, într-un loc periculos iar el a omis să facă ce era mai important în acel moment și anume să ceară putere de la Dumnezeu, pentru a rămâne ferm în vremuri tulburi.

Cea mai mare greșeală a fost făcută, în momentul în care a permis neîncrederii și descurajării să pună stăpânire peste gândurile lui. Este greu să-mi imaginez un Petru care plânge și totuși Biblia ne arată căci Petru după ce a realizat cât de slab este, a plâns. Cum a putut uita atât de repede cuvintele despre iertare, despre faptul căci Isus se rugase deja pentru această clipă de slăbiciune a lui Simon și exista posibilitatea iertării!

Cel mai frumos lucru pe care-l putem învăța din această relatare biblică este căci rugăciunea lui Isus și jertfa Lui, au făcut din Simon, un om nou, un Petru așa cum Isus a dorit să devină.


Și eu și tu... avem posibilitatea de a deveni ucenici curajoși și puternici... te-ai gândit vreodată serios la lucrul acesta?

Împăcarea

Cartea Geneza capitolul 33 începe cu următorul titlu ”Împăcarea lui Iacov cu Esau”.
Iacov și Esau erau frați. Probabil te întrebi cum au ajus acești doi frați în situația în care trebuie să se împace.
Dacă privim în viețile acestor frați vedem întâmplându-se lucruri dramatice.
În capitolul 27, îl vedem pe Iacov mințind, înșelând și furând încât fratele lui Esau a ajuns să-l urască atât de tare încât se gândește să-l omoare.
Iacov trebuie să fugă departe de fratele său pentru a-și salva viața. După plecarea lui Iacov, comportamentul lui Esau ne arată câtă amărăciune adunase din pricina a ceea ce făcuse fratele său.
 Cu siguranță Esau suferea cumplit! Fratele lui îi luase totul prin înșelăciune. Dacă citim cu atenție relația lui Esau cu părinții lui era una tensionată.
Citind această întâmplare, mi-ar fi plăcut să găsesc și răspunsul la întrebarea care mă frământă; când a început vindecarea lui Esau? Când a ajuns să ierte? Cum a reușit să smulgă toate rădăcinile amărăciunii din inima lui? Cine l-a ajutat pe Esau să depășească trădările, minciunile?
Știu doar căci a trecut mult timp până când cei doi frați ajung să se întâlnească din nou. Versetul 4 din capitolul 33 îmi spune totul ”Esau a alergat înaintea lui; l-a îmbrăţişat, i s-a aruncat pe grumaz şi l-a sărutat. Şi au plâns.”
Esau, își îmbrățișează fratele... momentul acesta este extraordinar! Își îmbrățișează fratele cu sinceritate, fără vreun gând ascuns.
Această istorisire ne arată căci oricât de mare este rana din sufletul nostru, se poate vindeca. 
Tu, de ce nu ierți?