Se afișează postările cu eticheta meditatii pe text din biblie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta meditatii pe text din biblie. Afișați toate postările
Durerea semănătorului
Pilda semănătorului o găsim în cartea Matei capitolul 13, iar cel mai dramatic verset: "Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum şi au venit păsările şi au mâncat-o."
Citind acest verset am simțit drama prin care trece semănătorul, când munca lui este furată.
Lumina voastră
Matei 5:16 Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.
Avem un Dumnezeu glorios care merită toată cinstea și slava.
Un credincios autentic trebuie să trăiască o viața care reflectă slava lui Dumnezeu în jurul lui. Cunoașterea lui Dumnezeu umple inimile de recunoștință și adorație.
Fără lumina în viața lui, un creștin nu are nimic de zis. Fără fapte bune făcute în dragoste, un creștin rămâne în întuneric.
Ascultarea selectivă
Isaia 50:4 „Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El Îmi trezeşte în fiecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea, să ascult cum ascultă nişte ucenici.”
Ascultarea e primul pas spre înțelegerea unui mesaj. Este o artă.
Pornind de la versetul citat îmi dau seama că ascultarea este importantă în relația mea cu Dumnezeu, nu numai în relația cu semenii.
Am să mă opresc la ascultarea selectivă deși sunt mai multe forme de ascultare (șase). Ca și creștini ar trebui să lucrăm zilnic pe dezvoltarea personală pentru a nu cădea în diverse capcane.
De ce nu avem ”urechea trează” în fiecare dimineață? Pentru că nu știm să ascultăm. Nu lucrăm pe dezvoltare personală, nu citim Cuvântul Domnului, nu ascultăm decât ce ne place, ce avem chef, sau ce ne convine.
Creștinii ar trebui să fie cei mai vigilenți oameni pentru că Biblia cuprinde tot ce avem nevoie pentru o creștere și dezvoltare sănătoasă.
Dacă gândurile noastre sunt în altă parte, sunt fragmentate, cum sa-L auzim pe Dumnezeu?
Dacă ascultarea noastră este selectivă cum să auzim vocea lui Dumnezeu?
Grădinarul ceresc
Mica 7:4 Cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine, cel mai cinstit este mai rău decât un tufiş de spini. Ziua vestită de toţi prorocii Tăi, pedeapsa Ta se apropie! Atunci va fi uluiala lor.
Am fost semănați pe acest pământ de către Grădinarul ceresc. Să ne păstrăm rădăcinile sănătoase rămânând fixați în Cuvântul Domnului. Să rămânem mereu înfloritori, roditori.
Să avem grijă la spinii și mărăcinii care cresc lângă noi, ca nu cumva să ne sufoce.
Să avem grijă ce fel de rod aducem.
Să veghem unii asupra altora
Evrei 10:24 Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.
Am remarcat o tendință a oamenilor de a se izola, de a trăi în singurătate.Izolarea o consider lipsă de iubire față de semeni. Este un mod egoist de a spune; nu ma interesează ce fac alții sau nu vreau probleme.
Biblia însă ne îndeamnă să veghem unii asupra altora. Pentru a face lucrul acesta este nevoie de o schimbare în viața noastră. Să deblocăm iubirea de semeni din inima noastră să curățăm fântânile din inima noastră, gunoaiele adunate. Duhul Sfânt nu poate curge în inima noastră dacă nu înlăturăm obstacolele și mai ales gândurile nepotrivite, invidia, egoismul.
Contribuția personală la bunăstarea altora este esențială în creștinism.
Smerenia
Smerenia nu este un termen folosit de societatea noastră nici încurajat, deși în Biblie este una din temele centrale.
A fi smerit în termini biblici înseamna a avea o inimă deschisă în a primi învățătura biblică și a împlini poruncile lui Dumnezeu.
A fi smerit înseamna a avea parte de binecuvântări din partea lui Dumnezeu.
În 2 Imparati 22:19 găsim un exemplu de smerenie plăcută lui Dumnezeu ”Pentru că ţi s-a mişcat inima, pentru că te-ai smerit înaintea Domnului când ai auzit ce am spus împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor lui, care vor ajunge de spaimă şi de blestem, şi pentru că ţi-ai sfâşiat hainele şi ai plâns înaintea Mea, şi Eu am auzit, zice Domnul.”
Cuvintele ”Pentru că ţi s-a mişcat inima, pentru că te-ai smerit înaintea Domnului” mă tulbură de fiecare dată când le citesc.
Ai nevoie de călăuzire, binecuvântare peste viața ta? Alege să te smerești sub Cuvântul lui Dumnezeu.
Dumnezeu este împotriva aroganței și mândriei dar este gata să ajute pe oricine se smerește.
Chiar dacă societatea noastră nu încurajează smerenia, am siguranța că Dumnezeu își ține promisiunea din Tefania 3:12 ”Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit şi mic, care se va încrede în Numele Domnului.” iar un număr mic de oameni tot se va încrede în Domnul și va rămâne smerit.
Iubesc Cuvântul lui Dumnezeu pentru că găsesc mereu soluții salvatoare pentru orice situație din viața mea.
Doamne ajută-mă să nu uit niciodată cuvintele dătătoare de viață „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har”.
Dumnezeul tău te-a făcut puternic
Pentru astăzi cuvintele din Psalmii 68:28 să te însoțească pe tot parcursul zilei, să meditezi și... să te bucuri că ai un Dumnezeu care te iubește.
Dumnezeul tău te-a făcut puternic. Întăreşte, Dumnezeule, ce ai făcut pentru noi în Templul Tău.
Nu uita... propria-ți putere nu-ți este suficientă!
A Lui să fie slava în veci!
Romani 11:33-36
O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui!
Şi în adevăr, „cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?
Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?”
Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.
Acest text are o frumusețe rară. Autorul este atât de copleșit de planul lui Dumnezeu încât îl încheie cu o laudă ”A Lui să fie slava în veci!”
Să ne bucurăm că avem un Dumnezeu minunat!
A Lui să fie slava în veci! Amin.
Locuința păcii
Isaia 32:18 Poporul meu va locui în locuinţa păcii, în case fără grijă şi în adăposturi liniştite.
Un verset pe care-l citesc des și încerc să-l înțeleg tot mai mult.
Locuința păcii... cine nu ar dori o astfel de locuință? Cine e dispus să plătească prețul pentru o astfel de locuință?
Sunt întrebări la care încerc să răspund. Cuvântul lui Dumnezeu este pragul iar pentru a ajunge în locuința păcii trebuie să cunoaște și să ascultăm de Cuvântul lui Dumnezeu. Când tot ce faci este legat de Dumnezeu ești un om fericit, un om împlinit care caută pacea. Vei locui fără griji în adăposturi liniștite.
Vrem... vreau...
Vrem o căsnicie frumoasă și puternică dar construim relații superficiale bazate pe dorințe și sentimente egoiste.
Vrem o carieră de succes dar pierdem timpul scotocind prin gunoaiele societății fără să ne asumăm riscuri și efort.
Vrem ca oamenii să ne fie recunoscători, fără să investim în oameni.
Vrem... vrem...
Pentru a beneficia de tot ce ”vrem” este nevoie de o schimbare de mentalitate. Este nevoie să ne focalizăm pe ceea ce vrem fără să ne pierdem în teorii inutile.
”Vreau” se naște din acțiuni concrete pe care trebuie să le pui în aplicare.
Vreau... se naște când dărâmi zidul fricii din jurul tău și pornești la drum cu ce ai în momentul respectiv la îndemână.
Dacă vrei să ai viață frumoasă schimbă-ți atitudinea.
La sfârșitul vieții să poți spune și tu asemeni apostolului ” M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.(2 Tim.4:7)”
Mila
Te confrunți cu o situație delicată? Nu căuta ajutor la oameni, mergi la Biblie. Acolo găsești răspunsuri care schimbă vieți. Și tu poți avea acces la schimbare.
În situații critice ai nevoie de înțelegere, compasiune și milă. Cine ar putea să-ți ofere așa ceva? Oamenii sunt egoiști, au uitat să mai ofere milă și compasiune.
Mila nu este rușinoasă. Societatea noastră a strâmbat înțelesul. A avea milă înseamna a avea compasiune, afecțiune pentru altă persoană. A înțelege prin ce trece, să fi afectat de slăbiciunea lui și să simți nevoia să-l ajuți.
Milă, înseamnă să te mobilizezi cu toată ființa ta, cu mintea cu inima pentru a găsi un răspuns concret și real. Mila cuprinde sensibilitate, fidelitate, bunătate, blândețe, toleranță pentru a te angaja sincer în căutarea soluțiilor concrete.
Cunoști pe cineva care ar putea să-ți ofere mila în astfel de condiții?
Du-te la Dumnezeu cu problema ta, pleacă-ți genunchii și inima înaintea Lui pentru că El îți poate da milă. Dumnezeu este milostiv și gata să te ajute.
Nădăjduiește în El!
Isaia 30:18 Totuşi, Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept. Ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El!
Alfa și Omega
În Apocalipsa 22:13 găsim o declarație concretă despre Dumnezeu. O prezentare despre putere, existență, despre început și sfârșit.
”Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul”.
Câtă siguranță găsesc în aceste cuvinte!
Toată viața mea am căutat această siguranță.
Mulțumesc Domnului că mi-a descoperit acest lucru prin Cuvântul Lui.
Gândul zilei
Iacov 5:12 Mai presus de toate, fraţii mei, să nu vă juraţi nici pe cer, nici pe pământ, nici cu vreun altfel de jurământ. Ci „da” al vostru să fie „da”, şi „nu” să fie „nu” ca să nu cădeţi sub judecată.
Trăim vremuri în care oamenii nu se țin de cuvânt. Cuvântul dat nu mai inseamnă nimic. ”Da” care se transformă rapid în ”nu” distruge destine.
”Da” care lasă loc de interpretări distruge relațiile.
În hățișul minciunilor ”nu” devine ”da”.
Jurământul nu mai are valoare. Ne jurăm dragoste veșnică ca mai apoi să călcăm totul în picioare distrugând familii și vise.
Minciuna, înșelătoria și lipsa de onestitate a devenit tot mai frecventă și printre creștini. Printre acei creștini care se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu și oameni.
Nu te lăsa prins în jocul minciunii! Cuvântul tău trebuie să fie clar, nu condiționat. Chiar dacă ai fost mințit, înșelat, roagă-te ca Dumnezeu să-ți vindece viața și rămâi un om de cuvânt.
Tot ce ai promis îndeplinește, pentru că astfel de oameni au preț în ochii lui Dumnezeu.
Păstrează-ți reputație curată în fața lui Dumnezeu și a oamenilor fără să-ți pese de ce fac ceilalți pentru că ce semănam aceea culegem.

Iubirea lui Dumnezeu să se reverse peste viața ta iar fiecare gând să-ți fie scăldat în Iubire.
Îți doresc să găsești odihnă pentru gândurile tale, încredere că bunătățile Lui se înnoiesc în fiecare dimineață iar credincioșia Lui este atât de mare!
Îți doresc să găsești odihnă pentru gândurile tale, încredere că bunătățile Lui se înnoiesc în fiecare dimineață iar credincioșia Lui este atât de mare!
Gândul zilei
Îți doresc să rămâi ferm și puternic ancorat în iubirea Lui, pentru a experimenta o dragoste ce nu poate fi măsurată pentru ca viața ta să fie umplută cu binecuvântări pe care nu le-ai experimentat încă şi să cunoști dragostea lui Hristos care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungi plin de toată plinătatea lui Dumnezeu.
(adaptare după Efeseni 3;16-19)
Gândul zilei
Dacă Dumnezeu m-a ajutat ieri, mă ajută azi și-mi poartă de grijă și mâine este pentru ca sufletul meu să trăiască şi să-L laude, şi judecăţile Lui să mă sprijine!
(adaptare dupa Psalmii 119:175 )
(adaptare dupa Psalmii 119:175 )
Gândul zilei
2 Petru 1:5-8 De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta;
cu fapta, cunoştinţa;
cu cunoştinţa, înfrânarea;
cu înfrânarea, răbdarea;
cu răbdarea, evlavia;
cu evlavia, dragostea de fraţi;
cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.
Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos.Totul pare extrem de simplu! Prezența Duhului Sfânt în viața unei persoane înseamna mult rod.
Dacă în viața ta nu există nici un fruct înseamnă că rădăcinile tale nu sunt în Hristos.
Gândul zilei
Matei 5:14 Voi sunteţi lumina lumii. Astfel de complimente îmi plac, dar când sunt făcute de Domnul nostru Isus Hristos peste viața mea apasă o responsabilitate foarte mare și mă obligă să-mi analizez cu seriozitate viața.
Declarația făcută de Isus cât timp era pe pământ cu ucenicii Săi ”Ioan 12:46 Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric.” îmi amintește faptul că este o onoare pentru mine să pot fi asemeni Lui și anume o lumină în această lume.
Pentru ca acest lucru să se întâmple în viața mea este nevoie de o schimbare. Natura veche trebuie răstignită împreună cu El.
Pentru ca lumina Domnului să strălucească în viața mea trebuie să las ca temperamentul meu, comportamentul, acțiunile și cuvintele mele să fie scăldate în adevărata Lumină. Numai astfel pot deveni o sursă de lumină în această lume.
În ”Efeseni 5:8 Odinioară eraţi întuneric; dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii.” se pune accentul clar pe lumină. Nu pot fi o luminiță, o pată de lumina, pot fi lumină sau întuneric.
Dacă sunt un creștin sănătos, un adevărat urmaș a lui Isus Hristos, inevitabil trebuie să fiu o sursă de lumină în această lume.
Ce misiune glorioasă, să fiu lumină în această lume!

Scriptura
Te-ai întrebat vreodată la ce folosește Scriptura și cunoașterea ei?
Raspunsul îl găsim în 2 Timotei 3:16-12 Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.
Am spune că este ghidul credinciosului dar și etalonul după care poate fi măsurată credința.
Dacă Scriptura este insuflată de Dumnezeu ca să învețe, de ce există atât de multă confuzie?
Dacă Scriptura ar trebui să îndrepte, să dea înțelepciune, de ce există atât de mult întuneric spiritual și neînțelegeri?
De ce credinciosul nu este desăvârșit, destoinic pentru orice lucrare bună?
Raspunsul ar fi unul foarte simplu; pentru că nu se mai citește Scriptura.
Încă de la Creație, Dumnezeu a cerut un simplu lucru; ASCULTARE! Iar acest lucru este valabil și astăzi.
Fericirea
Toată lumea aleargă după fericire, dar puțini sunt cei care o găsesc cu adevărat, pentru că nu o caută în direcția bună.
Fericirea este adesea confundată cu plăcere, bucurie, senzații, care sunt emoții trecătoare.
Fericirea este o stare constantă, un echilibru interior perfect ce nu poate fi zdruncinat de ceva exterior.
Începi să fi nefericit în momentul în care pierzi legătura cu Dumnezeu și te concentrezi doar asupra ta, asupra dorințelor tale.
Cauți fericirea? Lucrează la legătura ta cu Dumnezeu, caută să cunoști ce spune Dumnezeu despre fericire și vei fi fericit.
”Deuteronomul 6:18 Să faci ce este plăcut şi bine înaintea Domnului, ca să fii fericit”
Versetul ”Geneza 15:15 Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi îngropat după o bătrâneţe fericită.” îmi demonstrează că poți încheia viața fericit. Dacă Dumnezeu i-a promis lucrul acesta lui Avram, cu singuranță ne este accesibil și nouă.

Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)