Smerenia


Smerenia nu este un termen folosit de societatea noastră nici încurajat, deși în Biblie este una din temele centrale.
A fi smerit în termini biblici înseamna a avea o inimă deschisă în a primi învățătura biblică și a împlini poruncile lui Dumnezeu.
A fi smerit înseamna a avea parte de binecuvântări din partea lui Dumnezeu.

În 2 Imparati 22:19 găsim un exemplu de smerenie plăcută lui Dumnezeu  ”Pentru că ţi s-a mişcat inima, pentru că te-ai smerit înaintea Domnului când ai auzit ce am spus împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor lui, care vor ajunge de spaimă şi de blestem, şi pentru că ţi-ai sfâşiat hainele şi ai plâns înaintea Mea, şi Eu am auzit, zice Domnul.”

Cuvintele ”Pentru că ţi s-a mişcat inima, pentru că te-ai smerit înaintea Domnului” mă tulbură de fiecare dată când le citesc.
Ai nevoie de călăuzire, binecuvântare peste viața ta? Alege să te smerești sub Cuvântul lui Dumnezeu.
Dumnezeu este împotriva aroganței și mândriei dar este gata să ajute pe oricine se smerește.
Chiar dacă societatea noastră nu încurajează smerenia, am siguranța că Dumnezeu își ține promisiunea din Tefania 3:12 ”Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit şi mic, care se va încrede în Numele Domnului.” iar un număr mic de oameni tot se va încrede în Domnul și va rămâne smerit.

Iubesc Cuvântul lui Dumnezeu pentru că găsesc mereu soluții salvatoare pentru orice situație din viața mea.
Doamne ajută-mă să nu uit niciodată cuvintele dătătoare de viață „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har”.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu