Deznădejde

Uneori mă simt mult prea mică în imensitatea acestei lumi... simt că viața mea, nu contează... simt cum glasul meu este strivit sub zgomotele acestei lumi, iar plânsul inimii mele nu este auzit de către nimeni...
Este uimitor cât de vulnerabilă sunt în momentele dificile ale vietii mele! Cât de repede uit binecuvântările și tot ce a făcut Domnul pentru mine!
Citind din cartea Împărați, capitolul 19 mi-a atras atenția titlul, fiind unul în care mă regăsesc de multe ori... ”fuga în pustie”
Cât de ușor cad și eu în descurajare asemeni lui Ilie! Cât de cunoscute îmi sunt cuvintele din versetul 4; „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei.”
Numai că Dumnezeu nu mă vrea în starea aceasta... El, care mă cunoaște, știe că puterea mea de înțelegere este limitată și obosesc des, de aceea îmi lasă timp pentru a-mi odihni gândurile... dar nu mă lasă niciodată să zăbovesc prea mult în pustie...

Lucruri care-mi lipsesc...

Cu siguranță nu despre așa ceva ar trebui să scriu astăzi... dar acest gând m-a însoțit pe tot parcursul acestei sărbători... ”ce îmi lipsește? ”
Dacă ar fi să deschid o listă în care să trec sincer toate lucrurile care-mi lipsesc cred că și eu voi rămâne surprinsă... pe blog am să notez doar câteva... cele mai importante...

Anul acesta am râs puțin... îmi lipsește veselia...
Anul acesta nu am purtat haine colorate, am fost în doliu... îmi lipsește culoarea...
Anul acesta nu am petrecut mult timp cu prietenele mele... îmi lipsește bucuria reîntâlnirii cu cineva drag...
Anul acesta nu am privit cerul în nopțile cu stele... îmi lipsește curajul de a visa...
Anul acesta nu am reușit să iert încă, trădarea unui prieten drag... îmi lipsește balsamul vindecării din viața mea...
Anul acesta nu am avut puterea să culeg suficient optimism pentru cauze pierdute... îmi lipsește speranța pentru un mâine mai bun...
Anul acesta nu am reușit să păstrez în palma mea un lucru prețios... îmi lipsește statornicia din viața mea...

Mă opresc aici... chiar dacă astăzi simt că-mi lipsesc multe lucruri, chiar dacă astăzi sunt tristă... știu că Domnul meu este în controlul vieții mele...

Plecări

Inimile noastre nu sunt pregătite niciodată să-și spună ”la revedere”... deși versetul din Romani 14;8 ne învață clar ”Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului. ”
Noi suntem ai Domnului... numai că atunci când vine ceasul ca un apropiat al nostru să plece acasă, durerea este sfâșietoare pentru inimile noastre. Când o persoană energică, activă și aparent sănătoasă se prăbușește iar medicii spun că doar un miracol o mai poate salva este mult prea greu să accepți acest lucru.
Ieri, acest miracol nu a venit... iar familia noastră a pierdut un membru important. Un val de durere a lovit din nou familia noastra... a venit ca o furtună... un telefon... câteva ore de speranțe și rugăciuni și inima celei ce a fost fiică, soție, mamă, mătușă, nu a mai vrut să bată la doar 50 de ani.
Persoana cea mai puternică, activă, care ne căuta și ajuta pe toți... persoana de la care așteptam cel mai mult, a plecat acasă, lăsând în urmă lacrimi, durere și multe întrebări. Totul a fost năucitor de repede... dar Domnul este Cel care știe; DE CE!