Femeia păcătoasă

Astăzi am citit capitolul 7 din cartea Luca. Ultima parte mi-a atras atenția pentru că se referă la o femeie, dar nu orice fel de femeie, ci una catalogată drept păcătoasă.
Trebuie să fac o precizare pentru cei care nu mă cunosc și ajung cumva  să citească aceste rânduri.
Când citesc, urmăresc un film, discut cu persoane reale din viața de zi cu zi, vreau să știu despre ce este vorba și astfel încerc sa înțeleg despre ce și cine vorbim, iar fiecare personaj este important, vreau să știu ce rol are. Îmi iau timp să mă obișnuiesc cu personajele.
Astfel, după ce am citit versetele de la 36-50, mi-am făcut o idee despre ce este vorba, ce personaje sunt, am încercat să văd modul de gândire din ceea ce fac și spun iar astfel am ajuns la o concluzie interesanta și m-am decis să scriu câteva rânduri.
În zilele noastre titlul ”Femeia păcătoasă” ar atrage toate ziarele de scandal, pentru că asta se vinde. Însă observând purtarea celor care erau prezenți acolo, nu mi se pare mult diferit de ce se întâmplă astăzi. Bârfa, este la ea acasă ”dacă ar şti cine şi ce fel de femeie este”... Mereu, ne considerăm mai buni decât alții, mai ”sfinți”, noi facem lucrurile mai bine, mai corect decât alții, merităm să fim apreciați, aplaudați la scenă deschisă.
Când te afli în prezența altora sau chiar la biserică, cum îi privești pe ceilalți? ce părere ai despre ei?  Vezi doar trecutul nu și faptul că plâng la picioarele lui Isus? Asculți ce spun alții sau observi și un vas de alabastru cu mir mirositor?
Această istorioară, îmi spune mie, că nu trebuie să fiu judecătorul nimănui, pentru că nu știu lacrimile sau regretele oamenilor, iar atunci când vin să mă întâlnesc cu Isus, să fiu în prezența Lui, trebuie să privesc doar în viața mea, iar cel mai important lucru să nu uit să am cu mine un vas de alabastru cu mir mirositor.

Pârâşul fraţilor noştri

Nu-mi plac subiectele în care trebuie să arăt cu degetul, să acuz sau să vorbesc de rău pe cineva. Evenimentele ultimelor zile m-au făcut să mă gândesc serios dacă există sau nu ”pârâşul fraţilor noştri” printre creștini.
De ce ne grăbim să aruncăm cu piatra într-un credincios atunci când a căzut într-o greșeală? De ce începem să bârfim, să spunem repede și altora? Oare toate astea cum se numesc?
Oare versetul din Apocalipsa 12:10 care spune ”Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noaptea îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. ” nu ne pune puțin pe gânduri?
Atunci când bârfim sau ne grăbim să spunem și altora despre alt frate de al nostru nu devenim și noi ”pârâşul fraţilor noştri”?
Uneori, am impresia că în biserică ne pregătim serios, exersăm tot mai des cum să sărim la frații noștri în cazul în care eșuează public. Ne perfecționăm metodele pe zi ce trece. Devenim tot mai buni în a deveni ”pârâşul fraţilor noştri”.
Lumea din afara bisericii, învață cum să acorde încă o șansă celor ce greșesc, pe când creștinii care au greșit, devin ”paria”. Vrem să scăpăm repede de ei, să plece dintre noi, pentru că noi nu suntem așa. Noi suntem perfecți. Noi, nu am cădea niciodată într-o astfel de greșeală, sau dacă se întâmplă avem grijă să nu se știe despre ea. Noi, suntem perfecți pentru că știm să ascundem păcatul din viața noastră foarte bine.
Nu sunt de acord cu astfel de metode, pentru că se dezvoltă o cultură a fricii în cadrul bisericii și astfel se ascund păcate grave, oamenii trăiesc cu teama de a nu fi descoperiți. Riscul de a mărturisi este prea mare și astfel mulți creștini trăiesc o viață chinuită, o viață de minciună.
Nimeni nu este fără păcat. Toți greșim în fiecare clipă a vieții noastre și nu suntem autorizați să ridicăm piatra, pentru că așa cum știm din Romani,5 ” Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.” toți oamenii au primit șansa iertării.
Cine sunt eu, când acuz și bârfesc pe fratele meu?

Dacă tocmai te grăbeai să sărbătorești căderea unui frate sau a unei surori  în Hristos, citește ”  Matei 12:20 Nu va frânge o trestie ruptă şi nici nu va stinge un fitil care fumegă, până va face să biruie judecata. ”

Pentru cine, lucrăm?

Pentru cine este lucrarea noastră? Mă refer strict la lucrarea pe care o facem pentru Domnul.
Tot mai mulți creștini vor să lucreze pentru Dumnezeu, iar astăzi am să mă opresc la ce se întâmplă pe internet.
Se pare că activitatea cea mai intensă s-a mutat pe internet. Oamenii sunt foarte ocupați, preocupați în a face lucruri pentru Dumnezeu. Am văzut câteva cazuri duse la extrem iar asta mă face să-mi pun întrebări și anume pentru cine lucrează acești oameni. Mulți caută faimă, apreciere din partea oamenilor, încearcă să impresioneze prin strategiile lor istețe.
Văzând astfel de lucruri, mă întreb; oameni buni, creștini, pentru cine lucrați? Dacă credeți că Dumnezeu este uimit de deșteptăciunea voastră, vă înșelați. Nimic din ceea ce poate face omul nu-l poate impresiona pe Dumnezeu, nimic din obiectivele voastre nu-l poate lua prin surprindere pe Dumnezeu. Nici cât de setați sunteți pe viziunea voastră nu-l poate impresiona pe Dumnezeu.
Cine dorește să facă o lucrare pentru Domnul, trebuie să se întoarcă la Biblie... să o citească, să o înțeleagă, să-și pună ordine în viață, să se împace cu Dumnezeu.
Pe Dumnezeu nu-L interesează cine ești, Lui îi pasă cine ești în El!
Pe Dumnezeu nu-L interesează strategia ta, cât de mare este viziunea ta, Dumnezeu este interesat dacă temelia îți este pusă în dragoste!
 Efeseni, 3-14-21; …Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos,din care îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe pământ, şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste, să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.
Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi,  a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.

Tot ce îmi doresc în primul rând mie și familiei mele este să ne întărim în putere, așa încât Hristos să locuiască în inimile noastre, prin credință... iar tot ce facem să fie făcut cu dragoste înspre slava și gloria lui Dumnezeu ca să putem ajunge plini de toată plinătatea lui Dumnezeu iar lucrarea noastră să fie binecuvântată nespus de mult.
Tu, pentru cine lucrezi?... când ai deschis ultima dată Biblia și te-ai hrănit din Cuvântul lui Dumnezeu? Cât din lucrarea ta, este pentru Domnul și cât pentru tine?... 

Superficialitate

 imagine deviantart

Citind astăzi din cartea Ieremia capitolul 6, mi-a atras atenția versetul 14 ”Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: „Pace! Pace!” Şi totuşi nu este pace! ”
Uitându-mă în jurul meu, văd multă superficialitate chiar în poporul Domnului. Oamenii se ascund în spatele unor cuvinte reci.Cuvinte învățate, repetate, golite de sentimente și conținut.
Ne lăudăm că suntem creștini, dar ne lipsește mila, bunătatea, iubirea pentru aproapele nostru.
Cât de mult ne asemănăm cu cei din vremea lui Ieremia! Superficialitate, falsitate, răutate, minciună.
Câtă asemănare este între lăcomia din vremea lui Ieremia și creștinii din zilele noastre aflăm în versetul 13 ”Căci de la cel mai mic până la cel mai mare, toţi sunt lacomi de câştig; de la proroc până la preot, toţi înşală.”
Când citesc acest capitol din cartea Ieremia, despre superficialitate, falsitate, egoism, lăcomie, am impresia că citesc ziarul de astăzi.
Cunoscând toate aceste lucruri, ar trebui să ne gândim serios la trăirea noastră, pentru că Dumnezeu nu se lasă batjocorit.