Betesda

Astăzi am să notez câteva gânduri foarte personale. M-am gândit dacă ar fi bine să notez sau să păstrez doar pentru mine. Atunci când ne deschidem sufletul și spunem despre tristețile și durerile noastre devenim vulnerabili. Oamenilor nu le place să asculte, să citească despre zbuciumul inimilor indurerate, pentru că nu mai pot simți, nu mai știu alina, sau spune o vorbă de încurajare. Este mai simplu să stai departe de astfel de situații pentru că nu trebuie să arăți compasiune sau să te gândești că vine o zi în care tu ai putea să te afli în situația respectivă.
Deși compasiunea ar trebui să fie marcă înregistrată pentru creștini, nu mă aștept la compasiune. Prea multe inimi împietrite și priviri acuzatoare!
 Am învățat să-mi gestionez durerile, suferințele din viața mea. De câte ori trec printr-o astfel de situație îmi amintesc textul din cartea Ioan capitolul 5 și nu mai caut ajutor la oameni.
În Ierusalim, lângă poarta oilor, este o scăldătoare, numită în evreieşte Betesda, care are cinci pridvoare. Încerc să-mi imaginez cum arătau cele cinci pridvoare deși textul spune; ”În pridvoarele acestea zăceau o mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi”... încerc să-mi imaginez plânsul inimilor și câte pridvoare există astăzi pe care refuzăm să le vedem sau să știm de ele! Câți oameni sunt abandonați la scăldătoare și câți mai speră într-o minune? Câți din cei care așteaptă au rămas... singuri?
Oameni ne părăsesc, ne uită... dar există cineva care aude strigătul inimii noastre și nu rămâne indiferent! Am învățat că trebuie să rămân lângă scăldătoare, chiar dacă asta ar însemna ani grei de așteptare...

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu