Libertate

Dorința după libertate a ajuns o prioritate în viețile noastre. Ne dorim să devenim liberi față de probleme, angajamente, reguli, obiceiuri, dependențe, iar lista poate continua.
Dorința după libertate, nu este o dorință rea. Este normal să scăpăm de lucrurile care ne țin sub robia lor, de obiceiurile care ne țin încorsetați, dar pentru aceasta avem nevoie de putere. Aceasta putere nu există în noi până când nu ne întâlnim cu Mântuitorul nostru.
Câmpul de luptă unde se dau cele mai puternice bătălii, este mintea noastră. Dacă nu cunoaștem acest loc până în cele mai mici amănunte, este greu de crezut că putem câștiga sau vom reuși să ne eliberăm vreodată de sub robia intunericului și a păcatului.
Dumnezeu a pregătit o strategie minunată pentru noi pentru a ne elibera de stilul vechi și rău de viață care a ajuns să ne țină prizonieri.
 Dacă vrem să luăm în stăpânire teritoriile minții noastre pentru a ne elibera de sub orice robie, trebuie să ne lăsăm instruiți de Cuvântul lui Dumnezeu, modelați de Mâna Lui puternică, să călcăm pe urmele lui Cristos,.
Dacă nu lăsăm ca Duhul Sfânt să reverse o măsură mai mare de putere peste mintea noastră, ne vom întoarce mereu la vechile obiceiuri. Fără o minte reînnoită nu avem cum șterge vechea amprentă a lucrurilor ce ne ține robi.

2 comentarii :