Am ascultat predici, dezbateri pe acest text, dar astăzi vreau să trec acest eveniment prin filtrul minții și inimii mele. Vreau să gândesc, să înțeleg acest episod din viața lui Petru, vreau să-l pun în cuvintele mele iar apoi să privesc în viața mea.
Am spus deseori și cred lucrul acesta, tot ce este în Biblie a fost pus acolo cu un scop, a fost scris pentru fiecare dintre noi ca la un moment dat să putem înțelege viața de credință, să ne analizăm, să ne corectăm.
Revenind la Petru, trebuie să recunosc că a dat dovadă de un curaj incredibil. Asta mă duce cu gândul la cei care aud glasul Domnului și vor să-L urmeze. Se desprind imediat de mulțime, cu un curaj incredibil, nu mai contează vocile (valurile), care îi amenință. Au auzit glasul Domnului „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” și nu mai stau pe gânduri, cobor din corabia lumii acesteia și încep să umble pe ape (viața de credință). Numai că la un moment dat, uită înspre cine ar trebui să aibă privirea ațintită și pivesc în jos, înspre valurile furioase, înspre vânturile acestei lumii ce se năpustesc cu putere asupra lor și încet se instalează frica.
Numai că, Biblia ne învață din acest episod cu Petru, că nimeni nu se poate pierde îndiferent cât de slab sau fricos devine la un moment dat.
Atunci când strigătul „Doamne, scapă-mă!” ajunge la Mântuitorul nostru, El întinde mâna, îl apucă și îi șoptește „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu