Schimbarea la față

În cartea Marcu capitolul 9 este descrisă o experiență unică pentru Petru, Iacov și Ioan.
”După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan şi i-a dus singuri deoparte pe un munte înalt. Acolo S-a schimbat la faţă înaintea lor. Hainele Lui s-au făcut strălucitoare şi foarte albe, de o albeaţă pe care niciun înălbitor de pe pământ n-o poate da. Ilie li s-a arătat împreună cu Moise şi stătea de vorbă cu Isus.”
Când citesc acest pasaj  mă opresc pentru o clipă,  nu pot trece mai departe fără să meditez la cele ce s-au întâmplat acolo. Isus merge cu prietenii Săi pe munte iar acolo se întâlnește cu Moise și Ilie, profeți ce au trăit cu mult timp în urmă, iar înfățișarea lui Isus suferă o modificare împortantă.
  Intervenția lui Petru îmi pare naturală, omenească, de bun simț, pentru că se afla intr-o situație delicată, era speriat și surprins, iar Petru în genearal reacționa la evenimente. Nu sunt de acord cu cei care-l critică pe Petru pentru această intervenție pentru că el a întrezărit avantajele pe care le-ar avea. Nu cred că Petru a putut gândi în avantaje într-o situație atât de frumoasă, faptul că ar fi dorit să rămână pentru totdeauna în prezența acestor oameni mi se pare corectă.
Propunerea lui îmi pare normală „Învăţătorule, este bine să stăm aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise, şi una pentru Ilie.” 
Mă așteptam ca Petru să ceară o colibă  pentru el sau pentru Iacov și Ioan sau să ceară alte haine. Îmi imaginez ce contrast era între hainele ucenicilor și între hainele lui Isus! Cred că nu cere aceste lucruri pentru că era conștient că dacă Isus, Moise și Ilie, ar rămâne acolo în viața lui lucrurile s-ar schimba. Îi era suficient să stea în prezența acestor oameni deosebiți, în această frumusețe, strălucire și putere transformatoare. Era tot ce-și putea dori.
Atunci când stăm în prezența lui Isus, nu am vrea să mai plecăm, nu am vrea ca El să plece! Cei care-l iubesc pe Isus gândesc pentru o clipă și așa... deși sunt conștienți că viața trebuie să-și urmeze cursul firesc, parcă pentru o clipă ar vrea să oprească totul.
Când ai urcat ultima oara pe muntele Tabor pentru a te întâlni cu Creatorul tău? Când te-ai întâlnit ultima oara cu Isus? Când i-ai spus ultima oara lui Isus ”este bine să stăm aici”? Când ți-ai dorit să mai zăbovești puțin în prezența și strălucirea lui Isus?