Singurătate

Uneori obișnuiesc să mă retrag în singurătate. Când sufletul și ochii mei plâng nu vreau să fiu în centrul atenției... vreau să-mi plâng lacrimile tristeții în singurătate.
Asta nu înseamnă că mă ascund undeva și plâng până la epuizare... în singurătate cânt... pictez... meditez.
Asta înseamnă pentru mine singurătate... să pot cânta melodiile inimii mele, cuvintele ce se nasc pe buzele mele. Să cânt pentru Creatorul meu și frumusețea creației Sale. Cântecele mele nu sunt scrise, nu se vor auzi niciodată altundeva decât în cămăruța mea, pentru că sunt născute din freamătul inimii mele... nu sunt cântece pline de doctrină religioasă... sunt cântece de iubire pentru Creatorul meu, cântece de uimire și recunoștință pentru frumusețea zilelor pe care mi le dăruiește.
Când pictez... las culoarea să mă conducă înspre frumusețea creației și înspre Creator. Când meditez... mă minunez de bunătatea și iubirea lui Dumnezeu pentru mine... îi mulțumesc Domnului pentru răbdare, înțelegere, pentru familia frumoasă pe care mi-a dăruit-o, pentru sănătate, oportunități, purtare de grijă... nu pot să uit de miracolul fiecărei zile, de soare, de ploaie, de flori, de tot ce a creat pentru mine... nu pot să uit de răsărituri și apusuri spectaculoase...
Asta înseamnă pentru mine... singurătate... bucurie, plâns, recunoștință... un timp pentru mine și Creatorul meu...