Credința

Sunt întrebată deseori de ce am decis să fiu o persoană credincioasă. Răspunsul nu poate fi decât unul foarte simplu și anume; ”pentru mine credința este busola care-mi arată drumul spre viața veșnică”.
Între complexitatea vieții moderne și simplitatea credinței se deschide pe zi ce trece o prăpastie tot mai mare. Oamenii devin tot mai derutați și astfel se îndepărtează de adevărata credință. Când spun adevărata credință nu mă refer la o instituție, biserică, sau grup. Credința este personală. Un exemplu în acest sens este Avram.
Geneza 15:6 Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.
Nu știu la ce biserică mergea Avram, ce legi, porunci creștine sau tradiții avea, tot ce știu este că Avram a crezut pe Dumnezeu. Asta încerc să fac și eu. Să-l cred pe Dumnezeu, dar pentru ca acest lucru să se întâmple trebuie să cunosc ce are Dumnezeu de spus. Singurul mod de a afla este să citesc Sfânta Scriptură, să mă rog pentru înțelepciune, să meditez zilnic la Cuvântul Domnului, să vorbesc zilnic cu El.
Îmi place solemnitatea bisericilor, dar prefer dialogul permanent cu Dumnezeu din cămăruța inimii mele. Îmi place să frecventez biserica, să socializez cu alți creștini, dar prefer să selectez cu ce rămân și cu ce duc în cămăruța inimii mele.
M-am debarasat de multe prejudecăți. Știu că Dumnezeu nu ține un jurnal de prezență iar dacă lipsesc odată de la biserică am să fiu pedepsită ci știu că dacă nu stau zilnic în prezența Lui, pot pierde multe lucruri frumoase pe care El mi le-a pregătit pentru ziua respectivă.
Știu că Dumnezeu îmi respectă ”spațiul” în care aleg să trăiesc și nu mă îngrădește în spații care să mă sufoc sau să mă simt nefericită. Știu că Dumnezeu mă iubește chiar și atunci când nu merit.
 Știu că fară credință nu există pocăință, iar fără pocăință nu există mântuire, de aceea vreau să cresc zilnic în cunoașterea și relația mea cu Dumnezeu și semenii mei.
Știu că fără o înnoire a minții, inima rămâne rea și nesimțitoare și nu înțelege bucuria mântuirii și beneficiile ei pentru viața mea.
Știu că numai alături de Domnul, numai vorbind zilnic cu El, viața mea este în siguranță.

Viața de student

Urmează un nou an universitar iar mulți tineri pleacă din casa părintească înspre centre studențești unde încep o nouă etapă a vieții lor. Viața de student este perioada cea mai frumoasă din viața unui adolescent dar și cea mai critică. Pentru prima dată simți că ești liber să faci ce dorești. Lași în urmă familia, prieteni, colegi, plecând într-un loc unde nu te cunoaște nimeni dar unde trebuie să te adaptezi. Îți faci prieteni, alegi o biserică unde merg în general tot studenți și ai impresia că ești stăpân peste viața ta.
De aici începe totul... din punctul acesta viața ta poate urca treaptă cu treaptă sau poți cădea intr-un hău de unde cu greu te mai poți ridica.
Am ales ca titlu ”viața de student” pentru că acesta este punctul de plecare. În centrele studențești tinerii se întâlnesc cu ”altceva”... iar ei nu sunt pregătiți pentru noua viața. Aici se întâlnesc cu idei, concepte, distracție, lucruri de care au fost ținuți departe cât erau în casa părintească. La școala duminicală au învățat despre Moise în coșulet, au desenat, au mestecat gumiță, au primit dulciuri, cadouri de sărbători dar știu prea puțin despre responsabilitate, onoare, respect, ascultare. Adolescenți fiind au plecat în tabere, excursii, pentru relaxare. În programele bisericii se implicau pentru că dădea bine și erau considerați copii cuminți și pocăiți. Nimeni nu avea timp să se ocupe de fiecare, să-l întrebe cum este cu adevărat, dacă este mulțumit de viața care o duce, dacă este conștient de ce se petrece în jurul lui sau este prins in acest joc pe care-l joacă și ceilalți. Familia era preocupată să țină pasul cu schimbările, creșterea rapidă, iar ce simte un copil, care sunt întrebările și temerile lui erau detalii neînsemnate.
Numai că într-o zi pleacă de acasă într-un loc unde alții îsi fac timp să asculte... au timp să-i descopere vulnerabilitățile și au soluții la toate problemele lor.
Am trecut prin aceste lucruri iar acum încerc să vorbesc celor care au timp să asculte, că această separare de familie îți poate schimba dramatic viața.
Primul lucru care trebuie făcut când un tânăr pleacă de acasă este consiliere. Pare ciudat termenul, dar este nevoie de acest lucru încă din ultimul an de liceu și primul an de facultate. Familia, biserica, ar trebui să facă eforturi în a vorbi tinerilor despre această perioadă tulbure și agitată și nu ar trebui aruncați în această lume fără colac de salvare.